O personalitate artistică în lumea muzicală a ultimelor decenii, pianista Viorica Rădoi a ales în viaţă drumul autodefinirii. Prin studiu, practică interpretativă, specializare în domeniul acompaniamentului şi preocupări pe tărâmul pedagogiei. Am putea privi toate aceste direcţii ca oferte diferite ale unui destin de artist, totodată însă drept mozaicul unei activităţi complexe şi, nu în ultimul rând, drept împletirea unei unice formaţii cu aspecte paralele. Cine va avea disponibilitatea de a citi cele trei volume despre Triada acompaniamentului, oferite acum tiparului, va înţelege că neliniştea căutărilor reprezintă o armonioasă desfăşurare de paralele capabile să se întâlnească, împotriva oricărei argumentări. Cum a reuşit Viorica Rădoi această performanţă? Cred că a putut ajunge până la momentul realizării de acum refuzându-şi satisfacţiile singulare ale solisticii în favoarea performanţelor individuale. Când se află pe scenă cu un partener, când este doar în prezenţa unui interpret cu care lucrează la repetiţii pre-gătind un concert, când are lângă pian un student venit să înveţe, Viorica Rădoi adoptă aceeaşi atitudine egală cu ea însăşi. Cine a urmărit-o într-una dintre aceste ipostaze, nu poate rămâne indiferent. Artista vorbeşte ţinând mâna pe claviatură, pentru a stabili relaţia dintre expresie, idee şi sunet. Mai mult, privirea sa ageră şi activă însoţeşte mobilitatea adresării atitudinale care o implică în actul creator al interpretării. Nu există nicio clipă de indiferenţă, de linişte şi calm. (Grigore Constantinescu)
Noutăți
- 11-11-2021
Conferința de încheiere a proiectului editorial AFCN „Tradiția muzicală a irmoaselor calofonice de limbă română între secolele XVIII și XXI” - 07-09-2021
Asociația REVIVART pregătește un volum muzicologic inedit cu finanțare AFCN - 01-12-2020
Editura UNMB anunță lansarea volumului 19th-Century Salon Music from the Balkans, editor Nicolae Gheorghiță - 04-11-2020
Editura UNMB anunță lansarea ediției princeps a Simfonia nr. 4 de George Enescu - 06-10-2020
Editura UNMB anunță lansarea volumului 10 al revistei Musicology Today. - 02-12-2019
Muzici ale saloanelor din Principatele Române în prima jumătate a secolului al XIX-lea
- 11-11-2021