Piesa Memorial (1990) folosește o orchestră „normală“; înțeleg prin aceasta o formație nu prea mare de felul celei folosite de clasicii vienezi; ce-i drept, în loc de al doilea flaut avem un flaut piccolo și în loc de al doilea oboi — un corn englez. Singurul instrumentist la percuție foloseşte în loc de timpani tam-tamul, toba mare şi maracasul. Muzica, desigur, nu sună mozartian şi asta nu atât datorită orchestrației cât discursului muzical propriu-zis, datorită structurilor melodice şi armonice. Piesa are o anumită duritate a expresiei care vine, cred, din contrastarea stărilor afective; ele alternează reculegerea cu izbucnirile bruște, nostalgia cu senzația de teroare; un fel de transfocare în timp, de la aburul evenimentelor îndepărtate în trecut la o actualizare brutală, în fine, o amalgamare de stări pe care muzica le poate lega cu logica ei onirică.
Anatol Vieru
