Simbioze camerale în secolul al XX-lea

„Dintre Sonatele pentru pian şi violoncel ale primei jumătăţi de secol XX, trei lucrări sunt muzici drage mie; ele reprezintă deasemenea repere stilistice ale lumii muzicale din acea perioadă. Impresionismul delicat al lui Claude Debussy, de o rară frumuseţe, ne introduce într-o lume de basm plăsmuită prin sugestiile programatice ale fiecărei părţi. Viziunea artistică a lui George Enescu despre ethos-ul muzical este descrisă în Sonata a doua pentru pian şi violoncel. Reveria şi dorul sunt elementele filozofice dominante, ca posibilităţi virtuale de evadare din cotidian într-un univers propriu sensibilităţii artistului. Bohuslàv Martinů este un călător fără graniţe, un rătăcitor prin toate culturile Europei şi Americii, cu adânci rădăcini în fondul muzical al folclorului ceh. Mozaicul artistic – muzical al primei Sonate pentru pian şi violoncel descrie în mod inspirat explozia de inedit, de nou în lumea interioară a artistului, generată de combinarea ingenioasă a intonaţiilor europene şi extra-europene.” (Andreea Butnaru)