Universitatea Națională de Muzică din București la 140 de ani, vol. I

de Octavian Lazăr Cosma


Istoria Conservatorului în perioada 1864-1904.

ISBN/ISSN: 9738693608
Category:
Tipul lucrării: Carte
Nr. de pagini: 432
Format: 17.5/24.5 cm


Primul volum al seriei monografice dedicate Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti tratează aspecte legate de dezvoltarea învăţământului muzical bucureştean, la începuturile acestuia, pe o perioadă de aproximativ 40 de ani (1864-1904). Capitolele corespund fiecărui an universitar. Există subcapitole ce poartă şi titluri preluate din presa timpului, într-un limbaj atractiv, de epocă, ce stârneşte interesul pentru conţinutul pe care îl rezumă. Iată câteva dintre acestea: „Soprano este un vociu mai supţiraticu şi fetiu”, „Lăţirea muzicii în armonie”, „Dorinţa de a vedea muzica înflorind”, „Nici o arie, nici un artist!” „Vor ieşi artişti, nu diletanţi”, „Elevul… un cameleon dramatic” etc. Alexandru Flechtenmacher, Eduard Wachmann, George Stephănescu, Ludovic Wiest, reprezintă corifeii care au pus bazele învăţământului muzical bucureştean, iar dintre primii studenţi merită amintiţi Constantin Dimitrescu, Luis Wiest, Alecsandrina Gavala, Alexandru Nottara, Constantin Nottara, Maria Assan etc. Scrisă într-un stil viu, istoria Conservatorului este deosebit de utilă prin conţinutul ei elaborat, bazat pe documente importante, de arhivă, şi pe articole de presă. Accesibilitatea prezentării face ca lectura să fie interesantă, oferind totodată cititorului o imagine reală, presărată cu împliniri, dar şi cu neajunsuri, care au dus la progresul artei muzicale. (Luminița Ciobanu)