Noutati


Lansare dublă a cărții Tema nebuniei în opera italiană din prima jumătate a secolului al XIX-lea de Elena Moșuc

Ne-am bucurat în aceste prime luni ale noului an de lansarea cărții sopranei Elena Moșuc atât la București, cât și la Iași. Joi, 18 ianuarie, în Foaierul Galben al Operei Naționale București, după spectacolul La Traviata, publicul s-a putut bucura … Mai multe detalii

In memoriam Radu Lupu, un volum al amintirilor

În cadrul Târgului de carte Gaudeamus, Asociația Opus, alături de ARTEXIM, Editura Universității Naționale de Muzică din București și Radio România Muzical, anunță lansarea volumului In memoriam Radu Lupu, un omagiu adus unuia dintre cei mai mari pianiști de origine română. … Mai multe detalii

Editura UNMB anunță lansarea unor noi volume de muzică bizantină

  S-au încheiat recent două proiecte: Sisteme ermetice muzicale și necesități ermeneutice (SEMNE) al Asociației REVIVART, cofinanțat de AFCN, și proiectul Colecții muzicale bizantine inedite: Amfilohie Iordănescu, Noul Doxastar, câștigător al Concursului „Antreprenor la UNMB” (organizat de SAS-UNMB, în cadrul … Mai multe detalii

Evenimentul TRIADE: concert cu trio de coarde și triplă lansare de carte

Vineri, 22 septembrie 2023, începând cu ora 17, în sala „George Enescu” a Universității Naționale de Muzică din București, va avea loc evenimentul TRIADE, eveniment ce marchează finalul Simpozionului Internațional de Muzicologie „George Enescu” printr-un concert susținut de Trioul de … Mai multe detalii

Soprana Elena Moșuc își lansează noua carte: Tema nebuniei în opera italiană din prima jumătate a secolului al XIX-lea

Ateneul Român va găzdui sâmbătă, 17 iunie, ora 19, recitalul bine-cunoscutei soprane Elena Moșuc. Spectatorii se vor putea bucura de miniaturi vocale din repertoriul muzicii franceze, scrise de Ernest Chausson, Claude Debussy şi Gabriel Fauré, și de arii din operele … Mai multe detalii

Editura UNMB anunță lansarea reeditării volumui Peisaje muzicale în România secolului XX de Speranța Rădulescu

  În cadrul Conferințelor de la Șoșea organizate de Muzeul Național al Țăranului Român va avea loc lansarea ediției reeditate a volumului Peisaje muzicale în România secolului XX, volum publicat inițial de Speranța Rădulescu în 2002. Conferința de joi, 20 … Mai multe detalii

Conferința de încheiere a proiectului editorial AFCN „Tradiția muzicală a irmoaselor calofonice de limbă română între secolele XVIII și XXI”

La Editura Universității Naționale de Muzică din București a apărut de curând volumul de muzicologie bizantină „Tradiția muzicală a irmoaselor calofonice de limbă română între secolele XVIII și XXI”. Lucrarea numără 430 de pagini și are la bază teza de … Mai multe detalii

Asociația REVIVART pregătește un volum muzicologic inedit cu finanțare AFCN

Editura Universității Naționale de Muzică din București, acreditată de către Consiliul Național al Cercetării Științifice categoria A, derulează în perioada august-noiembrie 2021, în calitate de partener al Asociației REVIVART, proiectul editorial „Tradiția muzicală a irmoaselor calofonice de limbă română între … Mai multe detalii

Editura UNMB anunță lansarea volumului 19th-Century Salon Music from the Balkans, editor Nicolae Gheorghiță

Antologia de muzici de salon din Balcani a fost publicată sub îngrijirea prof. univ. dr. Nicolae Gheorghiță, în cadrul proiectului UNMB „Centre for Nineteenth-Century Music Studies” finanțat de Fondul de dezvoltare instituțională: CNFIS-FDI-2020-0067. Pentru achiziții vă puteți adresa Editurii sau … Mai multe detalii

Editura UNMB anunță lansarea ediției princeps a Simfonia nr. 4 de George Enescu

Partitura a fost publicată sub îngrijirea prof. univ. dr. DHC Dan Dediu, în cadrul proiectului UNMB „Centre for Nineteenth-Century Music Studies” finanțat de Fondul de dezvoltare instituțională: CNFIS-FDI-2020-0067. Pentru achiziționarea partiturii, vă puteți adresa Editurii sau Direcției de Cercetare, Inovare … Mai multe detalii