Albumul cuprinde șaisprezece bijuterii compuse de Margareta Pâslaru, dintre care cinci chiar pe
versuri proprii (Să fie oare adevărat, Libertatea nu se învață, Setea de a cunoaște, Fericirea mult visată,
Bunicii mei); două piese sunt compuse pe versurile lui Virgil Carianopol, piesa inaugurală Cum să te
las?, care dă și titlul albumului, în sintonie cu scopul umanitar dedicata și a noua piesă, Am cântat,
strategic plasată la jumătatea desfășurării asumând valoarea unui adevărat moment culminant încărcat
de o puternică notă personală umană și artistică; alte opt piese sunt tălmăciri muzicale ale versurilor
scrise de Elena Farago (Era o fântână), Mariana Dumitrescu (Iubindu-te), Agatha Grigorescu Bacovia
(Amanții mei sunt cărțile înțelepte), George Bacovia (Pansele negre), Ion Minulescu (Cheia), Romulus
Vulpescu (Septembrie), Ana Blandiana (Lasă-mi, toamnă, pomii verzi), Mihai Eminescu (Ce suflet trist);
artista a abordat componistic un spațiu poetic foarte vast, de la clasici la contemporani; piesa finală a
albumului este o impresionantă viziune muzicală trăită de marea artistă în rugăciunea Tatăl nostru. (Dr. Stephen Poen)
Noutăți
- 11-11-2021
Conferința de încheiere a proiectului editorial AFCN „Tradiția muzicală a irmoaselor calofonice de limbă română între secolele XVIII și XXI” - 07-09-2021
Asociația REVIVART pregătește un volum muzicologic inedit cu finanțare AFCN - 01-12-2020
Editura UNMB anunță lansarea volumului 19th-Century Salon Music from the Balkans, editor Nicolae Gheorghiță - 04-11-2020
Editura UNMB anunță lansarea ediției princeps a Simfonia nr. 4 de George Enescu - 06-10-2020
Editura UNMB anunță lansarea volumului 10 al revistei Musicology Today. - 02-12-2019
Muzici ale saloanelor din Principatele Române în prima jumătate a secolului al XIX-lea
- 11-11-2021